Reproducerea « Sistemul reproducător
Sexualitatea are doua fatete. Fiziologic, ea este destinata asigurarii reproductiei. Ea are, de asemenea, aspecte emotionale si afective esentiale. Vârsta începerii vietii sexuale sau alegerea unui partener nu sunt legate doar de niste imperative fiziologice.
Obiectul sexualitatii nu este decât rareori reproducerea. Viata sexuala debuteaza din prima copilarie. În timpul suptului, gura este un important instrument de obtinere a satisfactiei...
Apoi, în timpul învatarii notiunilor de curatenie, interesul se deplaseaza spre zona anala, înainte de a trece spre organele genitale. La vârsta adulta, o sexualitate satisfacatoare este resimtita ca o împlinire. Reproducerea nu este posibila decât în timpul unei anumite perioade a vietii. Fetele si baietii intra în perioada procreerii la pubertate. Aceasta se traduce prin modificari ale organelor genitale si prin capacitatea de a produce celule sexuale, gametii.
În timp ce toate celulele corpului poseda 23 de perechi de cromozomi, gametii au doar câte un exemplar unic al acestor 23 de cromozomi. Ei iau nastere din celule susa cu 46 de cromozomi care au suferit o diviziune deosebita, denumita meioza.
La barbat, celulele susa ale spermatozoizilor ramân adormite în testicule pâna la pubertate. În aceasta perioada, debuteaza productia de spermatozoizi. Este un proces continuu, care se desfasoara pâna la o vârsta înaintata. La femeie, celulele susa ale ovulelor îsi încep meioza chiar înainte de nastere, în timpul vietii embrionare. Dar maturizarea lor nu se va realiza decât mult mai târziu, în momentul ovulatiei.
Începând de la pubertate si pâna la menopauza, se instaureaza ciclul menstrual, care dureaza aproximativ 28 de zile. La debutul unui ciclu, ovulul este adapostit într-o cavitate mica, formata din câteva celule aplatizate: foliclulul. Acest folicul se maturizeaza si creste timp de 14 zile, la capatul carora se sparge si elibereaza ovulul, care este captat de trompa uterina. Dupa aceasta ovulatie, foliculul se transforma în corp galben: el secreta un hormon care provoaca îngrosarea mucoasei uterine în vederea întâmpinarii unui eventual ou. 14 zile mai târziu, daca fecundarea nu a avut loc, acest cuib se detaseaza si este evacuat de menstruatie.
Pentru ca fecundarea sa se produca, trebuie ca raportul sexual sa aiba loc în momentul potrivit, adica în cele 48 de ore care preced ovulatia – spermatozoidul supravietuieste aproximativ doua zile în caile genitale feminine – sau în cele doua-trei care urmeaza dupa ea.
Din nefericire, ciclul menstrual nu este întotdeauna regulat. Este controlat de secretiile hormonale ale ovarelor, ele însele guvernate de alti hormoni produsi de hipofiza si hipotalamus. Cum aceste secretii ale hormonilor variaza în functie de stres sau de starea de sanatate, prevederea ovulatiei este dificila.
Multe cupluri sunt afectate de probleme de sterilitate. La femeie, aceasta poate avea cauza anatomica, imuna sau biologica. Sterilitatea masculina este în general datorata absentei spermei sau spermatozoizilor, sau unor anomalii precum o lipsa de mobilitate a spermatozoizilor.
În momentul ejacularii sunt emisi de la 2 la 6 cm cubi de sperma, continând în jur de 250 milioane de spermatozoizi. Aceste minuscule celule au un cap umflat si un flagel lung care serveste propulsarii lor. Spermatozoizii ajung la colul uterin, traverseaza uterul si se angajeaza în trompe. Doar câteva sute de spermatozoizi ating ovulul si îl înconjoara. Dintre acestia, doar unul singur ajunge sa-l penetreze.
Nucleele a doua celule fuzioneaza si dau nastere unei celule ou cu 46 de cromozomi; aceasta este fecundarea. Oul este supus apoi unei serii de diviziuni si migreaza spre uter. El se fixeaza în mucoasa uterina la aproximativ o saptamâna dupa fecundare. Dupa noua luni se va naste copilul provenit din aceasta întâlnire.
De la concepere la nastere sunt suficiente noua luni pentru ca o celula unica, rezultata din unirea dintre un ovul si un spermatozoid, sa genereze o fiinta umana completa. Aceasta perioada este bogata în evenimente. Corpul mamei sufera importante modificari pentru a adaposti viata. Transformarile embrionului sunt de-a dreptul spectaculoase.
Întârzierea menstruatiei este deseori primul semn care anunta o sarcina. Alte indici pot fi detectate foarte rapid: temperatura usor crescuta, greturi, chiar varsaturi, congestia sânilor, emotivitate excesiva, nevoia crescuta de somn sau modificari ale obiceiurilor alimentare... Sunt tot atâtia indicatori ai modificarilor de activitate hormonala care însotesc sarcina.
Examenul ginecologic confirma diagnosticul. Uterul este moale, colul este violaceu, iar glera cervicala este absenta. În uter, embrionul creste rapid.
Trei saptamâni dupa fecundare, se prezinta ca un buton legat prin cordonul ombilical de peretele unui „sac” umplut cu lichid amniotic. Butonul ia curând forma unui disc, în care se individualizeaza doua foite, apoi trei... În sfârsit, se realizeaza schita organelor. „Mugurii” bratelor si picioarelor sunt prezenti din a patra saptamâna. La cinci saptamâni dupa fecundare, inima bate! Si, la capatul a sapte saptamâni, exista principalele organe.
La opt saptamâni dupa conceptie, fata embrionului s-a umanizat, apar ochii si urechile, si exista toate organele: din embrion, devine fat. Nu masoara decât 30 de milimetri si mai are de strabatut un drum lung înainte de a se naste. În timpul vietii fetale, organele sale devin progresiv functionale.
Primele trei luni sunt uneori dezagreabile pentru mama. Cu toate ca e înca putin vizibila, sarcina se manifesta prin senzatii abdominale neobisnuite si chiar prin tulburari digestive sau nervoase care sunt expresia importantului efort interior care se realizeaza. Aceste simptome dispar în general în cel de al doilea trimestru de sarcina.
În timp ce uterul creste în volum, abdomenul se mareste si pielea de la nivelul sau se subtiaza. Apare uneori o linie verticala, închisa la culoare, între buric si simfiza pubiana. Pot aparea pete la nivelul fetei: este faimoasa masca de sarcina. Mama creste în greutate, iar sânii i se îngreuneaza.
Fatul îsi urmeaza si el dezvoltarea. Misca, chiar daca la început ,miscarile sale sunt imperceptibile. Traieste experienta primelor senzatii: gusta lichidul amniotic si reactioneaza atunci când se apasa pe burta mamei. Îi cresc parul si unghiile. Celulele nervoase se multiplica si creierul capata forma. Anumite organe, de exemplu rinichii, sunt la locul lor foarte devreme: fatul urineaza în lichidul amniotic! Sexul sau se diferentiaza de asemenea de la începutul vietii sale.
În a cincea si a sasea luna, mica fiinta umana îsi pune în functiune organele. Testeaza miscarile respiratorii, înghite... Cu certitudine, doarme mult cca 18 ore pe zi. Dar când este treaz, face gimnastica! La începutul celui de al treilea trimestru de sarcina, fatul este foarte fragil. Sistemul nervos, data fiind complexitatea sa, continua sa se organizeze. În realitate, nu se va desavârsi decât la un anumit timp dupa nastere. Dar deja aude si este capabil sa vada.
Sarcina sa principala este de acum sa creasca în greutate. Alimentat de placenta, prin intermediul cordonului ombilical, el creste cu 250 grame pe saptamâna în timpul celei de a opta luni. Locul începe sa fie mai strâmt si fatul se plaseaza în mod normal cu capul în jos. Deoarece apasa pe vezica, pe aparatul digestiv si pe diafragma, mama începe sa simta des nevoia de ase urina, începe sa aiba arsuri la nivelul stomacului sa gâfâie repede. Se apropie de termen.
Cu putin timp înaintea nasterii, capul fatului se angajeaza în bazin si apar primele contractii uterine. Atunci când devin ritmate, frecvente si dureroase, a început travaliul. Colul uterin se scurteaza si se dilata, sacul amniotic se rupe si lasa sa se scurga lichidul. Sub efectul contractiilor din ce în ce în ce mai dese si mai intense, fatul coboara, apoi este ajutat de moasa. Dupa ce nou-nascutul a iesit complet, este pus peste mama si cordonul este taiat. La scurt timp, placenta este extrasa. Nou-nascutul începe o noua viata, în aer liber.
Pusa la punct la Glasgow de Ian Donald în 1958, ecografia a modificat considerabil conceptiile despre dezvoltarea fatului. În uter, fatul este vazut crescând, dezvoltându-se, este surprins în timp ce îsi suge degetul, se observa reactiile sale la sunetele vocilor familiare.
Ecografia, ca si radarul submarinului, înregistreaza reflectarea ultrasunetelor, care nu sunt percepute de urechea umana. Sonda este aplicata pe pielea unsa cu gel a burtii mamei. Semnalele sunt traduse în imagini si vizualizate pe ecran. Observatiile variaza în functie de vârsta embrionului sau a fatului. La opt saptamâni de amenoree(absenta menstruatiei mamei), poate fi poate fi masurat de la cap la fese si pot fi numarate pulsatiile inimii. Doua saptamâni mai târziu, se disting capul si membrele. Craniul si coloana vertebrala sunt perfect vizibile la doua-zeci de saptamâni...
De-a lungul sarcinii, poate fi astfel supravegheata cresterea scheletului si a cutiei craniene, ca si a maturizarii organelor. Se practica uneori examene complementare, cum ar fi amniocenteza, o punctie a lichidului amniotic în care se gaseste fatul, care permite în special examene genetice. Se stie acum ca fatul nu este o fiinta vegetativa. El se misca, înghite, aude, reactioneaza. Ce simte exact ramâne un mister.
Un individ se formeaza de la concepere pâna la moartea sa, dar unele etape sunt mai fecunde în transformari decât altele. Prima copilarie este perioada principalelor achizitii; câtiva ani mai târziu intervine pubertatea, care anunta viitoarele intrare în vârsta adulta. Curând, cresterea se încheie. Debuteaza atunci o lunga perioada în timpul careia corpul se modifica putin: principalele transformari sunt datorate îmbatrânirii, uzurii organismului.
Dezvoltarea nou-nascutului este etapa cea mai spectaculoasa. În multe privinte, acesta seamana cu un adult în miniatura. Era totusi considerat, înainte, ca o fiinta vegetativa, ocupata doar sa manânce si sa doarma. Astazi, îi sunt recunoscute competente formidabile si personalitatea. De la nastere, dezvoltarea micii fiinte se face pe planuri diferite. Cresterea începuta în uter continua. Ea este comandata în special de hormoni hipofizari de crestere si necesita o alimentatie echilibrata. Aportul de produse lactate, la sugar, ramâne esential pentru a permite o buna dezvoltare a tesuturilor osoase.
Toti muschii si organele îsi maresc dimensiunile. Ochii, de exemplu, cresc cu 30% în timpul primelor cinci ani ale vietii. Aceste transformari sunt în principal de ordin cantitativ. Doar sistemul nervos sufera modificari functionale notabile. Pâna la vârsta de doi ani, greutatea creierului creste rapid; tesuturile de sustinere se dezvolta si se stabilesc nenumarate conexiuni nervoase. Neuronii capata, de asemenea, o teaca de mielina, substanta care le amelioreaza performantele în materie de conducere a influxului nervos.
Paralele cu aceasta maturizare, o serie de deprinderi completeaza dezvoltarea psihomotorie a bebelusului. La doua luni, sugarul surâde si îsi tine capul; la patru luni, capata constiinta de sine. Pe la un an, bebelusul începe sa mearga, se conformeaza unor instructiuni simple, tine obiecte între police si index, pronunta primele cuvinte. Stapânirea propriului corp si a limbajului nu vor înceta sa progreseze.
Patrimoniul nostru genetic cuprinde informatiile care asigura buna desfasurare a acestor actiuni de învatare. Copilul îsi construieste personalitatea si inteligenta în interactiune cu anturajul sau.
Dupa vârsta de doi ani, ei îsi perfectioneaza motricitatea, limbajul, capacitatea de a rationa si începe sa integreze regulile sociale. Cresterea va continua pâna la adolescenta.
Pubertatea este o etapa fundamentala care va declansa trecerea la adolescenta. Aceasta perioada este caracterizata prin dezvoltarea caracterelor sexuale secundare si printr-o accelerare a cresterii, care apare spre 12 ani la fete si spre 14 ani sa baieti. Ea este însotita de modificari morfologice ale organelor genitale si ale organelor genitale si ale aspectului general: pilozitatea, musculatura, glasul gros la baieti, sânii la fete etc.
La iesirea din aceasta perioada a „crizei adolescentei”, se intra în vârsta adulta. Corpul începe deja sa fie uzat, într-o maniera imperceptibila. Atunci când esti în plina „floare a vârstei”, nu acorzi deloc atentie acestui fapt, cu atât mai mult cu cât perioada este deseori bogata pe plan afectiv si social. Variatii ale greutatii, aparitia primelor riduri sau a primelor fire de par alb indica totusi ca organismul îmbatrâneste.
Îmbatrânirea este un proces normal care afecteaza atât celulele cât si organele si tesuturile. Biologic, specia umana pare programata pentru a trai aproape 120 de ani. Totusi speranta medie de viata este mult mai scazuta decât aceasta cifra. Pe lânga modul de viata, factorii ereditari explica inegalitatile în ceea ce priveste speranta de viata.
Cu vârsta, anumite functii, cum ar fi vederea sau auzul se altereaza si capacitatea lor scade. Afectiunile aparatului cardio-vascular sau ale aparatului locomotor devin mai frecvente. La femeie, rarefactia tesutului osos se accentueaza dupa menopauza.
Persoanele vârstnice sunt tinta unor boli tipice de uzura a organismului. Unele forme de cancer, de exemplu, sunt legate de incapacitatea crescânda a organismului de a interveni în alterarile care apar din ce în ce mai frecvent. Totusi, datorita progreselor medicinei, multi pot spera astazi sa atinga o vârsta avansata, sa profite cu serenitate de timpul liber pe care îl ofera pensia. Si pâna în ultimele momente ale vietii, personalitatea se poate îmbogati.